Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum îți poți ține sub control îngrijorările

Cum îți poți ține sub control îngrijorările

 Îngrijorările exagerate te pot afecta pe plan fizic și emoțional. În final, ai putea ajunge să ai probleme mai mari decât problema care te îngrijorează.

Ce poți face pentru a nu te mai îngrijora atât de mult

  •  Urmărește mai puține știri negative. Nu trebuie să știi fiecare detaliu despre o situație critică. Dacă urmărești prea multe știri tragice, vei fi și mai speriat și descurajat.

     Principiu biblic: „Un spirit zdrobit îl secătuiește pe om de puteri”. (Proverbele 17:22)

     „Poți cădea cu ușurință în capcana de a urmări tot timpul noutăți și știri șocante, dar acesta nu este un obicei sănătos. Când urmăresc mai puține știri, nu mai sunt atât de îngrijorat.” (John)

     Gândește-te: Cât de necesar este să fii la curent cu ultimele știri?

  •  Fă-ți un program și respectă-l. Încearcă să te trezești, să mănânci, să te ocupi de treburile gospodărești și să mergi la culcare la aceleași ore în fiecare zi. Având un program, viața ta va căpăta o oarecare normalitate și vei fi mai puțin îngrijorat.

     Principiu biblic: „Planurile celui harnic duc sigur la reușită”. (Proverbele 21:5)

     „Când a început pandemia de COVID-19, nu am mai ținut cont de programul meu obișnuit și am ajuns să pierd prea mult timp cu divertismentele. Dar voiam să-mi folosesc cât mai înțelept timpul, așa că mi-am făcut un program zilnic.” (Joseph)

     Gândește-te: Ai un program care, la sfârșitul zilei, să-ți ofere sentimentul că ai realizat ceva?

  •  Concentrează-te la aspectele pozitive. Dacă te gândești întruna la ce ai fi putut face altfel în trecut sau la ce s-ar putea întâmpla rău în viitor, te-ai putea îngrijora și mai mult. Gândește-te, în schimb, la două sau trei lucruri pentru care poți fi recunoscător.

     Principiu biblic: „Arătați recunoștință!”. (Coloseni 3:15)

     „Citirea Bibliei mă ajută să nu-mi umplu mintea cu informații negative și să mă concentrez la lucrurile pozitive. Poate sună ca un clișeu, dar funcționează!” (Lisa)

     Gândește-te: Ai tendința să stărui cu mintea la lucrurile negative din viața ta și să le treci cu vederea pe cele pozitive?

  •  Gândește-te la alții. Când ești copleșit de îngrijorări, ai putea avea tendința să te izolezi. În loc să faci asta, gândește-te cum să-i ajuți pe alții.

     Principiu biblic: „Fiți preocupați nu doar de propriile interese, ci și de interesele altora”. (Filipeni 2:4)

     „Sunt fericită când fac lucruri pentru alții. Și ei se simt bine, dar și eu, pentru că sunt mai puțin îngrijorată. De fapt, nici nu mai am când să mă îngrijorez.” (Maria)

     Gândește-te: Cine dintre cunoscuții tăi ar putea avea mai mare nevoie de ajutor și ce ai putea face pentru ei?

  •  Ai grijă de sănătatea ta. Fă mișcare și odihnește-te suficient. Mănâncă sănătos. Dacă ai grijă de sănătatea ta, vei avea o atitudine mai pozitivă și te vei îngrijora mai puțin.

     Principiu biblic: „Exercițiul fizic este de folos”. (1 Timotei 4:8)

     „Eu și fiul meu nu putem face atât de multă mișcare afară pe cât ne-am dori, dar ne-am făcut un program de exerciții fizice în casă. Asta ne-a ajutat să ne simțim mai bine și chiar să ne înțelegem mai bine.” (Catherine)

     Gândește-te: Ai putea face îmbunătățiri privind alimentația și programul de exerciții fizice?

 Pe lângă aplicarea acestor sugestii, mulți oameni au avut parte de foloase și după ce au aflat promisiunile Bibliei cu privire la viitor. Vezi articolul „Ce va realiza Regatul lui Dumnezeu?”.