Salt la conţinut

Salt la cuprins

Împreună cu soția mea, Tabitha, în lucrarea de predicare

BIBLIA SCHIMBĂ VIAȚA OAMENILOR

Nu credeam că există Dumnezeu

Nu credeam că există Dumnezeu
  • ANUL NAȘTERII: 1974

  • ȚARA: REPUBLICA DEMOCRATĂ GERMANĂ

  • ÎNAINTE: ATEU

DESPRE TRECUTUL MEU

M-am născut într-un sat din Saxonia, o provincie a fostei Republici Democrate Germane (RDG). În familie, atmosfera era plină de iubire, iar părinții m-au învățat valori morale înalte. RDG-ul era o țară comunistă și, deci, pentru majoritatea populației, religia nu era importantă. Nici eu nu credeam că există Dumnezeu. Primii 18 ani de viață mi-au fost influențați de două ideologii: ateismul și comunismul.

De ce am fost atras de comunism? Deoarece mi-a plăcut ideea ca toți oamenii să fie egali. În plus, credeam că toate bunurile ar trebui împărțite în mod echitabil pentru a elimina prăpastia dintre bogați și săraci. Prin urmare, am devenit un membru activ al unei organizații comuniste de tineret. La 14 ani m-am implicat mult într-un proiect ecologist de reciclare a hârtiei. Autoritățile locale din Aue au apreciat eforturile mele, oferindu-mi o diplomă de onoare. Deși eram tânăr, am ajuns să cunosc câțiva politicieni importanți din RDG. Credeam că am țeluri frumoase și că viitorul meu e luminos.

Apoi toate visurile mele s-au năruit. În 1989, Zidul Berlinului a căzut și, odată cu el, a căzut și blocul comunist din Europa Răsăriteană. A urmat șoc după șoc. Am descoperit câtă nedreptate a existat în RDG. De exemplu, cei ce nu au susținut regimul comunist au fost tratați ca niște paria. Cum fusese posibil așa ceva? Nu credeam oare noi, comuniștii, că toți oamenii erau egali? Fusese comunismul o iluzie? M-am simțit copleșit de deznădejde.

Ca urmare, mi-am schimbat prioritățile și m-am concentrat pe muzică și pictură. Deoarece eram la un liceu de muzică, având posibilitatea de a merge la facultate, visul meu era să urmez o carieră de muzician. În plus, am abandonat valorile învățate în copilărie. Acum conta doar distracția, iar asta însemna și să-mi dau întâlniri cu mai multe fete în același timp. Însă muzica, arta și stilul de viață libertin nu mi-au adus liniște. Până și picturile mele exprimau o teamă morbidă. Mă întrebam: Ce ne rezervă viitorul? Care este scopul vieții?

Când, în sfârșit, am găsit răspuns la întrebările mele, am fost uimit. Într-o seară stăteam cu un grup de colegi și discutam despre viitor. Mandy, * una dintre colege, era Martoră a lui Iehova. Ea mi-a spus: „Andreas, dacă vrei un răspuns la întrebările tale despre viață și viitor, analizează Biblia”.

Eram sceptic, dar și curios în același timp. Curiozitatea însă a învins. Mandy m-a îndrumat spre capitolul 2 din Daniel. Am rămas uimit de cele citite. Profeția menționa o serie de puteri mondiale, sau guverne, care urmau să aibă o influență puternică până în zilele noastre. Mandy mi-a arătat și alte profeții biblice despre viitor. Găsisem, în sfârșit, răspuns la întrebările mele! Dar cine a scris acele profeții și cine putea prezice viitorul cu atâta exactitate? Să existe oare Dumnezeu?

CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAȚA

Mandy mi-a făcut legătura cu Horst și Angelika, un cuplu de Martori, care m-au ajutat să înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu mai bine. Mi-am dat seama imediat că Martorii lui Iehova sunt singura organizație religioasă care folosește cu consecvență numele lui Dumnezeu, Iehova, și care atrage atenția asupra lui. (Psalmul 83:18; Matei 6:9) Am aflat că Iehova Dumnezeu oferă omenirii perspectiva de a trăi veșnic pe un pământ transformat în paradis. În Psalmul 37:9 se spune: „Cei ce speră în Iehova vor stăpâni pământul”. M-a atras ideea că această perspectivă le este oferită tuturor celor care respectă normele divine privitoare la conduită.

Totuși, am avut de luptat pentru a-mi aduce modul de viață în armonie cu Biblia. Având succes ca muzician și artist am devenit mândru, așa că mai întâi a trebuit să învăț umilința. În plus, nu mi-a fost ușor să abandonez stilul de viață libertin. Îi sunt recunoscător lui Iehova pentru că arată răbdare, milă și înțelegere față de toți cei care se străduiesc să aplice ceea ce învață din Biblie.

Comunismul și ateismul au lăsat o amprentă adâncă asupra mea până la 18 ani. De atunci încoace, Biblia mi-a modelat viața. Cele învățate mi-au risipit temerile cu privire la viitor și mi-au dat un scop în viață. În 1993 m-am botezat ca Martor al lui Iehova, iar în 2000 m-am căsătorit cu Tabitha, o colaboratoare zeloasă. Împreună încercăm să-i ajutăm și pe alții să cunoască Biblia. La fel ca mine, mulți oameni au un trecut influențat de comunism și ateism. Simt o mare satisfacție când le arăt cum să se apropie de Iehova.

FOLOASE

Când am început să mă asociez cu Martorii lui Iehova, părinții mei au fost îngroziți. Însă au ajuns să vadă efectul pozitiv pe care Martorii l-au avut asupra mea. Mă bucur că, în prezent, părinții mei citesc din Biblie și asistă la întrunirile creștine ale Martorilor lui Iehova.

Eu și Tabitha avem o căsnicie frumoasă pentru că ne străduim să urmăm îndeaproape sfaturile din Biblie date cuplurilor căsătorite. De pildă, respectarea sfatului de a-i rămâne fidel partenerului conjugal ne întărește căsnicia. (Evrei 13:4)

Nu mai privesc viitorul cu teamă. Fac parte dintr-o familie internațională de frați și surori, unde domnește adevărata pace și unitate. Ne tratăm unii pe alții ca egali. E exact lucrul în care am crezut și pe care mi l-am dorit întreaga viață!

^ par. 12 Numele a fost schimbat.