Salt la conţinut

BIBLIA SCHIMBĂ VIAȚA OAMENILOR

„Nu mai sunt sclavul violenței”

„Nu mai sunt sclavul violenței”
  • Anul nașterii: 1956

  • Țara: Canada

  • Înainte: dezamăgit de societate, imoral și violent

DESPRE TRECUTUL MEU

 M-am născut în orașul Calgary, provincia Alberta (Canada). Când eram foarte mic, părinții mei au divorțat, iar mama s-a mutat la părinții ei și m-a luat și pe mine. Bunicii ne-au iubit mult și am avut o copilărie fericită și liniștită în acei ani, pe care mi-i amintesc cu mare drag.

 Dar pe la șapte ani, viața mea s-a schimbat, și nu în bine. Mama s-a recăsătorit cu tatăl meu și ne-am mutat în St. Louis, statul Missouri (SUA). La scurt timp, am descoperit că tata era un om violent. De exemplu, când am venit acasă după prima zi de școală, tata a aflat că fusesem agresat și că nu ripostasem. S-a înfuriat și m-a lovit mai tare decât copiii de la școală. Mi-am învățat „lecția” și am devenit bătăuș de la șapte ani.

 Temperamentul agresiv al tatălui meu a influențat-o în rău și pe mama, astfel că între ei erau adesea conflicte aprinse. La 11 ani, am început să consum droguri și alcool. Am devenit tot mai agresiv și mă luam la bătaie pe stradă cu oamenii. Când am terminat liceul eram deja o persoană foarte violentă.

 La 18 ani, m-am înrolat în armată ca pușcaș marin. Aici mi-am „perfecționat” agresivitatea, învățând să ucid oameni. După cinci ani, am ieșit din armată și m-am orientat spre psihologie în dorința de a face o carieră în cadrul FBI-ului (Biroul Federal de Informații). Am început facultatea în Statele Unite, după care mi-am continuat studiile în Canada.

 În timpul facultății, am ajuns să fiu dezamăgit de oameni și de societate. Oamenii erau atât de egoiști! Totul părea atât de lipsit de sens, iar problemele omenirii păreau să nu aibă nicio rezolvare! Mi-am pierdut orice speranță într-o lume mai bună.

 Fără speranță, viața mea s-a năruit complet. Drogurile, alcoolul, sexul și dorința lacomă de a avea bani au pus stăpânire pe mine. Nu mă interesau decât petrecerile și femeile. Instruirea militară m-a făcut să mă simt important și sigur de sine, așa că mă încăieram adesea. Mi se părea că știam ce e drept și mă luam de oricine credeam că îi nedreptățea pe alții. În realitate însă, eram dominat de violență.

CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAȚA

 Într-o zi, eram cu un prieten în subsolul locuinței mele și pregăteam un transport ilegal de marijuana. Eram amândoi drogați. La un moment dat, prietenul meu m-a întrebat dacă credeam în Dumnezeu. „Dacă Dumnezeu e răspunzător de toată suferința din lume, nici nu vreau să am de-a face cu el!”, i-am răspuns eu. A doua zi, care era chiar prima mea zi la un nou loc de muncă, un coleg, Martor al lui Iehova, m-a întrebat: „Crezi că Dumnezeu este răspunzător de toată suferința din lume?”. M-a surprins întrebarea lui, fiind exact ceea ce discutasem cu o zi înainte, așa că am dorit să aflu mai multe. Timp de șase luni, am purtat multe discuții cu el. Cu ajutorul Bibliei, mi-a răspuns la cele mai grele întrebări despre viață.

 Logodnica mea, cu care locuiam pe atunci, nu dorea să afle ce învățam din Biblie. Într-o duminică i-am zis că îi invitasem pe Martori la noi acasă pentru a studia Biblia împreună. A doua zi, când m-am întors de la muncă, am găsit casa goală. Plecase și luase totul cu ea. Am ieșit afară și am plâns. Apoi m-am rugat lui Dumnezeu, implorându-l să mă ajute. A fost pentru prima oară când am folosit numele lui Dumnezeu, Iehova, în rugăciune. (Psalmul 83:18)

 Două zile mai târziu, am început să studiez Biblia cu acel cuplu de Martori. După plecarea lor, în noaptea aceea am terminat de citit toată cartea Tu poți trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ a, un auxiliar de studiu. Cele citite despre Iehova Dumnezeu și despre Fiul său, Isus Cristos, mi-au atins inima. Am aflat că Iehova este plin de compasiune și că suferă când noi suferim. (Isaia 63:9) M-a mișcat în mod deosebit iubirea lui Dumnezeu față de mine și sacrificiul pe care l-a făcut Fiul său în folosul meu. (1 Ioan 4:10) Am înțeles că Iehova fusese răbdător cu mine „fiindcă nu dorește ca vreunul să fie distrus, ci dorește ca toți să ajungă la căință”. (2 Petru 3:9) Am simțit că Iehova mă atrăgea la el. (Ioan 6:44)

 Am început să asist la întrunirile congregației chiar din acea săptămână. Aveam părul lung, cercei și îi speriam pe oameni cu înfățișarea mea. Dar Martorii s-au purtat cu mine de parcă eram o rudă pe care n-o mai văzuseră demult. S-au comportat ca niște creștini adevărați. M-am simțit ca și cum m-aș fi întors în căsuța bunicilor mei, dar de data asta era mult mai frumos.

 Nu peste mult timp, am început să fac schimbări în armonie cu învățăturile din Biblie. Mi-am tăiat părul, am pus capăt vieții imorale și n-am mai consumat droguri și nici alcool în exces. (1 Corinteni 6:9, 10; 11:14) Mi-am dorit să-i fiu plăcut lui Iehova. Prin urmare, când aflam că făceam ceva dezaprobat de el, nu mai aveam nicio scuză pentru comportamentul meu greșit. De multe ori, mă simțeam străpuns în inimă. „Nu mai pot face asta”, îmi ziceam. Și, fără să mai stau pe gânduri, mă străduiam să fac schimbări în gândire și în comportament. Astfel, făcând ceea ce Iehova dorea de la mine, viața mea s-a îmbunătățit. La 29 iulie 1989, după șase luni de când am început să studiez Biblia, m-am botezat ca Martor al lui Iehova.

FOLOASE

 Biblia m-a ajutat să-mi schimb personalitatea. În trecut, reacționam violent când aveam de-a face cu o persoană ostilă. Acum, depun eforturi ‘să fiu în pace cu toți oamenii’. (Romani 12:18) Nu este meritul meu pentru această schimbare. Îi sunt recunoscător lui Iehova deoarece, cu ajutorul spiritului sfânt și al Cuvântului său, mi-am transformat viața. (Galateni 5:22, 23; Evrei 4:12)

 Nu mai sunt sclavul violenței, al drogurilor și al dorințelor imorale. Acum mă străduiesc să-i fiu plăcut lui Iehova Dumnezeu și să-i ofer tot ce am mai bun. Asta înseamnă și să-i ajut pe alții să-l cunoască. La câțiva ani după botez, m-am mutat în altă țară ca să predic în zone unde este nevoie de evanghelizatori. De-a lungul anilor, am avut bucuria de a ajuta multe persoane să-l cunoască pe Dumnezeu și de a vedea cum Biblia le-a ajutat și pe ele să aibă o viață mai bună. De asemenea, am avut bucuria de a o vedea pe mama mea devenind Martoră a lui Iehova, în parte datorită schimbărilor pe care le-a văzut la mine.

 În 1999, în El Salvador, am absolvit o școală care, în prezent, este numită Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului. Aici am fost instruit să fiu în fruntea lucrării de predicare, de predare și de păstorire în congregație. La sfârșitul aceluiași an, m-am căsătorit cu Eugenia, draga mea soție. În prezent, slujim în Guatemala cu timp integral.

 Nu mai sunt deloc dezamăgit de viață, ci sunt extrem de fericit. Aplicarea învățăturilor biblice m-a eliberat de violență și de o conduită imorală, astfel că acum mă bucur, cu adevărat, de iubire și pace.

a Martorii lui Iehova folosesc, în prezent, ca auxiliar de studiu cartea Bucură-te pentru totdeauna de viață!.