Salt la conţinut

Salt la cuprins

 POTRIVIT BIBLIEI

Regatul lui Dumnezeu

Regatul lui Dumnezeu

Este Regatul lui Dumnezeu o stare a inimii?

„Nu eşti departe de regatul lui Dumnezeu.“ (Marcu 12:34)

CE SPUN OAMENII

Mulţi oameni cred că Regatul lui Dumnezeu este „domnia lui Dumnezeu în inima şi viaţa individului“, după cum susţine un important cult creştin.

CE SPUNE BIBLIA

Regatul este un guvern real, nu doar o metaforă pentru supunerea pe care o nutreşte în inima sa o persoană faţă de Dumnezeu. Regatul lui Dumnezeu va domni asupra întregului pământ (Psalmul 72:8; Daniel 7:14).

Cum pot fi înţelese însă cuvintele lui Isus „Împărăţia lui Dumnezeu este în voi“? (sublinierea noastră; Luca 17:21, Noul Testament pe înţelesul tuturor) Cu siguranţă, Isus nu a vrut să spună că Regatul era în inima ascultătorilor săi. De ce? Deoarece ascultătorii săi cu acea ocazie erau fariseii, iar Isus le-a spus că nu aveau să intre în Regat pentru că închinarea lor era ipocrită şi, prin urmare, inacceptabilă în ochii lui Dumnezeu (Matei 23:13). Totuşi, Isus a putut spune, pe bună dreptate, că Regatul lui Dumnezeu era „în voi“, sau „în mijlocul vostru“, cum este redat versetul în Traducerea Lumii Noi, deoarece el, în calitate de viitor Rege al Regatului, se afla chiar înaintea lor (Luca 17:21).

 Ce este Regatul lui Dumnezeu?

„Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.“ (Matei 6:10)

CE SPUNE BIBLIA

Regatul este un guvern real, instaurat de Dumnezeu, ce îl are Conducător pe Isus Cristos (Matei 28:18; 1 Timotei 6:14, 15). Misiunea Regatului este de a împlini voinţa lui Dumnezeu în cer şi pe pământ (Matei 6:10). Drept urmare, prin intermediul Regatului său, Dumnezeu va rezolva problemele omenirii. Regatul va realiza ceea ce guvernele omeneşti nu ar putea realiza niciodată.

Sub domnia Regatului lui Dumnezeu, oamenii se vor bucura de pace, siguranţă şi prosperitate pe un pământ transformat în paradis (Psalmul 46:9; Isaia 35:1; Mica 4:4). Nimeni nu se va mai îmbolnăvi, nici nu va mai muri, iar bolile vor fi eliminate (Isaia 33:24; Revelaţia 21:4). Chiar şi procesul îmbătrânirii va fi inversat. Biblia profeţeşte: „Carnea lui să fie mai fragedă decât în tinereţe, să se întoarcă la zilele pline de vigoare ale tinereţii lui“ (Iov 33:25).

CE PUTEŢI FACE

Indiferent de origini sau de locul naşterii, puteţi deveni supuşi ai Regatului dacă faceţi ce pretinde Dumnezeu. În Biblie citim: „Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este primit de el“ (Faptele 10:34, 35).

Va fi instaurat Regatul lui Dumnezeu prin eforturi omeneşti?

„Dumnezeul cerului va ridica un regat care nu va fi nimicit niciodată.“ (Daniel 2:44)

CE SPUN OAMENII

Unii cred că oamenii vor aduce Regatul lui Dumnezeu pe pământ fie prin convertirea celorlalţi la credinţa lor, fie prin lupta pentru unitate şi pace mondială.

CE SPUNE BIBLIA

Dumnezeu, nu omul, va instaura Regatul (Daniel 2:44). Cu ocazia inaugurării Regatului, Dumnezeu a zis: „Eu, da, eu l-am instalat pe regele meu“ (Psalmul 2:6). Oamenii nu pot aduce Regatul lui Dumnezeu şi nu pot zădărnici activitatea lui, întrucât acesta va guverna din cer asupra pământului (Matei 4:17).

DE CE AR TREBUI SĂ VĂ INTERESEZE?

E cât se poate de firesc să ne dorim ca omenirea să se bucure într-o bună zi de pace şi unitate. Unii chiar depun eforturi pentru a face ca aceste deziderate să devină realitate, doar ca apoi să fie cuprinşi de disperare când văd că ele nu se pot realiza. Dacă veţi conştientiza că Regatul e susţinut de însuşi Dumnezeu, vă veţi canaliza eforturile în direcţia corectă devenind supuşi ai acestui Regat.