marele preot: Sau Caiafa. (Vezi nota de studiu de la Fa 4:6.)

Ieși din țara ta: Vorbind în fața Sanhedrinului, Ștefan a arătat când i-a dat Dumnezeu lui Avraam această poruncă: „Dumnezeul gloriei i s-a arătat strămoșului nostru Avraam când era în Mesopotamia, înainte să se stabilească în Haran”. (Fa 7:2) Avraam (cunoscut inițial ca Avram) era originar din orașul caldeean Ur. Așa cum a arătat Ștefan, se pare că acolo i s-a spus prima dată lui Avraam să iasă din țara lui. (Ge 11:28, 29, 31; 15:7; 17:5; Ne 9:7) Pasajul din Ge 11:31–12:3 ar putea lăsa impresia că porunca i-a fost dată prima oară după moartea tatălui său Terah, când Avraam locuia temporar în Haran. Totuși, având în vedere acest pasaj, precum și cuvintele rostite de Ștefan, este logic să credem că Iehova i-a dat această poruncă lui Avraam când era încă în Ur, iar apoi i-a repetat-o când acesta locuia în Haran.

Dumnezeu: Lit. „El”, cu referire la „Dumnezeul gloriei” din versetul 2.

descendenților: Lit. „seminței”. (Vezi Ap. A2.)

descendenții: Lit. „sămânța”. (Vezi Ap. A2.)

îi va asupri 400 de ani: În Ge 15:13, citat aici, Dumnezeu i-a spus lui Avram (Avraam) că descendenții săi aveau să fie înrobiți și asupriți 400 de ani. Întrucât această perioadă s-a încheiat când Iehova i-a eliberat pe israeliți din sclavia egipteană în 14 nisan 1513 î.e.n., ea trebuie să fi început în 1913 î.e.n. Potrivit cronologiei biblice, în acel an, descendentul lui Avraam, Isaac, care avea pe atunci în jur de 5 ani, a început să fie batjocorit și persecutat de Ismael, fratele său vitreg. Ismael se născuse cu aproximativ 19 ani în urmă și era fiul lui Agar, servitoarea egipteană a lui Sarai (Sara). Probabil că Ismael și-a bătut joc de fratele său mai mic deoarece acesta avea să primească moștenirea de întâi născut, cu toate că Ismael era întâiul născut. (Ge 16:1-4; 21:8-10) Mai târziu, Pavel a catalogat acest comportament al lui Ismael drept persecuție. (Ga 4:29) Persecuția trebuie să fi fost destul de gravă din moment ce Iehova a aprobat cererea Sarei ca Avraam să-i alunge pe Ismael și pe mama lui. (Ge 21:11-13) Astfel, Isaac a fost primul dintre descendenții lui Avraam care a devenit ținta persecuției, așa cum fusese prezis. Prin urmare, acest incident, consemnat în mod detaliat în Cuvântul lui Dumnezeu, pare să marcheze începutul perioadei de 400 de ani de persecuție care avea să se încheie cu exodul israeliților.

vor îndeplini un serviciu sacru pentru mine: Sau „mi se vor închina”. Verbul grecesc latreúō înseamnă în principal „a sluji”, însă în unele contexte poate fi redat prin „a se închina”. Partea a doua a versetului face aluzie la Ex 3:12, unde verbul ebraic echivalent poate fi tradus prin „a sluji” sau „a se închina”. (Ex 3:12, n.s.) În Scripturi, termenul grecesc latreúō se referă, în general, la serviciul adus lui Dumnezeu sau la un serviciu care are legătură cu închinarea la Dumnezeu (Mt 4:10; Lu 1:74; 2:37; 4:8; Ro 1:9; Flp 3:3; 2Ti 1:3; Ev 9:14; 12:28; Re 7:15; 22:3), inclusiv serviciul de la sanctuar sau de la templu (Ev 8:5; 9:9; 10:2; 13:10). În câteva ocurențe, el face referire la închinarea falsă, adică la închinarea, sau la serviciul, care se aduce unor lucruri create. (Fa 7:42; Ro 1:25)

lui Isaac i s-a născut Iacob: Textul grecesc nu repetă niciunul dintre verbele folosite anterior: „i s-a născut” și „l-a circumcis”. Prin urmare, în ultima parte a versetului ar putea fi subînțeleasă folosirea unuia dintre aceste verbe sau a ambelor. Astfel, această parte a versetului ar putea fi redată și în felul următor: „Și Isaac a făcut la fel cu Iacob [adică l-a circumcis], iar Iacob cu cei 12 patriarhi”.

patriarhi: Sau „capi de familie”. Termenul grecesc patriárkhēs apare de patru ori în Scripturile grecești creștine. În acest verset se referă la cei 12 fii ai lui Iacob (Ge 35:23-26), în Fa 2:29 la David, iar în Ev 7:4 la Avraam.

în total 75 de persoane: Probabil că Ștefan nu citează un anumit verset din Scripturile ebraice atunci când menționează că numărul membrilor familiei lui Iacob în Egipt era de 75. Acest număr nu se regăsește în textul masoretic al Scripturilor ebraice. Ge 46:26 spune: „Toți cei care i s-au născut lui Iacob și au mers cu el în Egipt, în afară de soțiile fiilor lui Iacob, au fost 66”. Versetul 27 continuă: „Toți cei din casa lui Iacob care au intrat în Egipt au fost 70”. Aici numărătoarea este făcută din două perspective diferite, primul număr îi include, din câte se pare, doar pe descendenții lui naturali, în timp ce al doilea număr îi include pe toți cei care au venit în Egipt. Numărul descendenților lui Iacob este menționat, de asemenea, în Ex 1:5 și în De 10:22, unde apare numărul 70. Din câte se pare, Ștefan menționează un al treilea număr, care îi include și pe alți membri ai familiei extinse a lui Iacob. Unii au emis ipoteza că acest număr include fiii și nepoții fiilor lui Iosif, Manase și Efraim, care sunt menționați în Septuaginta în Ge 46:20. Alții susțin că numărul le include pe soțiile fiilor lui Iacob, care sunt omise intenționat din numărul consemnat în Ge 46:26. Prin urmare, numărul 75 ar putea reprezenta numărul maxim. Este posibil însă ca acest număr să fi apărut în unele copii ale Scripturilor ebraice aflate în circulație în secolul I e.n. Mulți ani, erudiții au considerat că 75 este numărul menționat în Ge 46:27 și în Ex 1:5 în textul grecesc al Septuagintei. De asemenea, în secolul al XX-lea, când au fost descoperite Sulurile de la Marea Moartă, s-a observat că, în două fragmente care conțin pasajul din Ex 1:5, este menționat numărul 75. E posibil ca Ștefan să se fi bazat pe unul dintre aceste texte antice. Oricare ar fi ipoteza corectă, informația menționată de Ștefan reflectă pur și simplu o modalitate diferită de calculare a numărului total al descendenților lui Iacob.

persoane: Sau „suflete”. Cuvântul grecesc psykhḗ, redat, de regulă, prin „suflet”, se referă aici la o persoană vie. (Vezi Glosarul, „Suflet” și Ap. A2.)

de o frumusețe divină: Expresia grecească folosită aici înseamnă literalmente „frumos pentru Dumnezeu”. Ea redă o expresie idiomatică semitică folosită cu referire la ceva având valoare superlativă. În acest context, ea poate avea două sensuri: „de o frumusețe desăvârșită” și „frumos înaintea lui Dumnezeu”. (Compară cu Ex 2:2.) Unii bibliști consideră că această expresie s-ar putea referi nu numai la trăsăturile fizice ale unei persoane, ci și la calitățile lăuntrice pe care Dumnezeu le vede la o persoană. O construcție asemănătoare apare în Ion 3:3, unde, potrivit unei redări literale a textului ebraic, Ninive este descris ca fiind „un oraș mare înaintea lui Dumnezeu”, ceea ce transmite ideea de „oraș foarte mare”. (Pentru alte exemple, vezi Ge 23:6, n.s.; Ps 36:6, n.s.)

a fost instruit în toată înțelepciunea egiptenilor: În discursul ținut de Ștefan înaintea Sanhedrinului sunt menționate evenimente din istoria evreilor care nu sunt consemnate în Scripturile ebraice. De exemplu, numai Ștefan vorbește despre instruirea primită de Moise în Egipt. Pentru alte informații referitoare la aspectele menționate de Ștefan în discursul său, dar care nu sunt incluse în Scripturile ebraice, vezi notele de studiu de la Fa 7:23, 30, 53.

a împlinit 40 de ani: În discursul ținut de Ștefan înaintea Sanhedrinului sunt menționate evenimente din istoria evreilor care nu sunt consemnate în Scripturile ebraice. De exemplu, Ștefan spune că Moise avea 40 de ani când a fugit din Egipt. Pentru alte informații referitoare la aspectele menționate de Ștefan în discursul său, dar care nu sunt incluse în Scripturile ebraice, vezi notele de studiu de la Fa 7:22, 30, 53.

a hotărât: Sau „și-a pus în inimă”, „s-a gândit”. Expresia grecească din original este echivalentul unei expresii idiomatice ebraice. (Compară cu Is 65:17; Ier 3:16.)

israeliți: Lit. „fiii lui Israel”. Sau „poporul lui Israel”. (Vezi Glosarul, „Israel”.)

40 de ani: Scripturile ebraice nu spun în mod concret câți ani a stat Moise în Madian. Însă Ștefan menționează aici evenimente din istoria evreilor care nu au mai fost consemnate în Scripturi. El afirmă că Moise avea 40 de ani când a fugit în Madian (Ex 2:11; Fa 7:23) și că a stat acolo 40 de ani sau aproape 40 de ani. Astfel, perioada la care se face referire aici este cuprinsă, din câte se pare, între anii 1553 și 1513 î.e.n. Cuvintele lui Ștefan sunt în armonie cu afirmația potrivit căreia Moise avea 80 de ani când i-a vorbit faraonului (Ex 7:7) și când a scos poporul lui Israel din Egipt. Ele sunt în armonie și cu afirmația că Moise avea 120 de ani când a murit, după ce trăise 40 de ani în pustiu. (De 34:7; Fa 7:36)

un înger: În acest verset, Ștefan face referire la pasajul din Ex 3:2, unde textul ebraic original spune „îngerul lui Iehova”. Majoritatea manuscriselor grecești folosesc aici redarea „un înger”, dar câteva manuscrise și traduceri vechi în alte limbi folosesc o construcție care poate fi redată prin „un înger al Domnului [sau „al lui Iehova”]”. Unele traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine (având simbolurile J¹⁸ J^{7, 8, 10-12, 14-17, 28} în Ap. C4), folosesc aici Tetragrama și conțin redarea „îngerul lui Iehova”.

glasul lui Iehova: Această parte a discursului lui Ștefan (Fa 7:30-33) face referire la relatarea din Ex 3:2-10. Conform versetului 4, „Iehova” i-a vorbit lui Moise prin intermediul îngerului său, iar conform versetului 6, „Iehova” i-a spus ceea ce este citat în Fa 7:32. Expresia „glasul lui Iehova”, care este formată din termenul ebraic pentru „glas” și Tetragramă, apare deseori în Scripturile ebraice. (Unele exemple sunt: Ge 3:8; Ex 15:26; De 5:25; 8:20; 15:5; 18:16; 26:14; 27:10; 28:1, 62; Ios 5:6; 1Sa 12:15; 1Re 20:36; Ps 106:25; Is 30:31; Ier 3:25; Da 9:10; Za 6:15.) Este demn de remarcat că, într-un fragment din Septuaginta datând din secolul I î.e.n. (din colecția de papirusuri Fouad Inv. 266), expresia „glasul lui Iehova” apare în De 26:14; 27:10; 28:1, 62, numele divin fiind scris cu caractere ebraice pătrate în textul grecesc. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în Fa 7:31 expresia „glasul lui Iehova”, deși manuscrisele grecești disponibile conțin redarea „glasul Domnului”, sunt explicate în Ap. C1 și C3, partea introductivă; Fa 7:31.

Iehova i-a zis: Relatarea la care a făcut referire Ștefan este consemnată în Ex 3:2-10, unde se arată clar că Iehova vorbește prin intermediul îngerului său. Cea mai mare parte a acestui verset este luată din Ex 3:5, însă cuvintele de început corespund expresiei introductive din Ex 3:7, care în textul ebraic original spune literalmente: „Și Iehova a spus”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 7:33.)

eliberator: Sau „răscumpărător”. Termenul grecesc lytrōtḗs derivă din verbul lytróomai, însemnând „a elibera”, „a pune în libertate”. El este înrudit și cu substantivul lýtron, însemnând „răscumpărare”. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:28.) Verbul este folosit cu referire la eliberarea oferită prin Isus Cristos (Lu 24:21; Tit 2:14, n.s.; 1Pe 1:18, n.s.), despre care s-a prezis că va fi un profet asemenea lui Moise (De 18:15; Fa 7:37). Așa cum Moise a fost eliberatorul israeliților aflați în Egipt, tot așa Isus Cristos este Eliberatorul întregii omeniri prin intermediul jertfei sale de răscumpărare.

minuni: Sau „prevestiri”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:19.)

40 de ani: Acești 40 de ani au început în 1513 î.e.n., odată cu exodul israeliților, și s-au încheiat în 1473 î.e.n., odată cu intrarea israeliților în Țara Promisă. Înainte de începerea acestor 40 de ani, precum și pe parcursul lor Moise a făcut minuni și semne. De exemplu, când s-a întors în Egipt, Moise a înfăptuit mai întâi „semne” înaintea tuturor bătrânilor Israelului. (Ex 4:30, 31) Apoi, în perioada premergătoare Exodului, Moise a fost mijlocul prin care Iehova a înfăptuit mari minuni și semne înaintea faraonului și a locuitorilor Egiptului. Mai târziu, el a avut un rol important în distrugerea faraonului și a armatei lui la Marea Roșie. (Ex 14:21-31; 15:4; De 11:2-4) Unul dintre cele mai impresionante semne asociate cu Moise a fost furnizarea zilnică a manei în pustiu. Acest miracol a continuat timp de 40 de ani, până în ziua în care poporul a mâncat din roadele țării Canaanului, adică până la începutul anului 1473 î.e.n. (Ex 16:35; Ios 5:10-12)

israeliților: Lit. „fiilor lui Israel”. Sau „poporului lui Israel”. (Vezi Glosarul, „Israel”.)

Dumnezeu: În textul ebraic original, în De 18:15, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH), în sintagma „Iehova, Dumnezeul tău”. Citatul lui Ștefan este mai concis; el folosește doar cuvântul redat prin „Dumnezeu”. Când Petru citează același verset în Fa 3:22, el folosește întreaga sintagmă „Iehova, Dumnezeul vostru”. (Vezi nota de studiu de la Fa 3:22.) Unele traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine folosesc aici numele divin în redarea „Iehova, Dumnezeul vostru” (J^{7, 8, 10-17}) sau „Iehova Dumnezeu” (J²⁸). (Vezi Ap. C4.) Câteva manuscrise grecești conțin, de asemenea, sintagme care pot fi redate prin „Domnul Dumnezeu” sau, din motivele prezentate în Ap. C, prin „Iehova Dumnezeu”. Însă majoritatea manuscriselor grecești și a traducerilor vechi în alte limbi conțin aici doar termenul „Dumnezeu”.

congregației în pustiu: Aici israeliții chemați din Egipt sunt numiți „congregație”. În Scripturile ebraice, termenul qahál, redat de regulă prin „congregație” în Traducerea lumii noi, derivă din rădăcina unui cuvânt care înseamnă „a convoca”, „a strânge”. (Nu 20:8; De 4:10) Acest cuvânt este folosit de multe ori pentru a face referire la israeliți ca grup organizat în expresii precum „congregația Israelului” (Le 16:17; Ios 8:35; 1Re 8:14), „congregația adevăratului Dumnezeu” (Ne 13:1) și „congregația lui Iehova” (De 23:2, 3; Mi 2:5; Nu 20:4; 1Cr 28:8). În Septuaginta, cuvântul ebraic qahál este redat deseori prin grecescul ekklēsía (de exemplu în Ps 22:22 [21:23, LXX]), care este tradus în Scripturile grecești creștine prin „congregație”. (Vezi notele de studiu de la Mt 16:18; Fa 5:11.)

cortul mărturiei: Sau „tabernacolul mărturiei”. În Septuaginta, care este posibil să fi influențat formularea folosită de Luca în acest verset, expresia constituie redarea termenului ebraic pentru „cortul întâlnirii”. (Ex 27:21; 28:43; Nu 1:1) În timpul peregrinării israeliților prin pustiu, acest cort a adăpostit arca legământului, în care se aflau în principal cele „două table ale Mărturiei”. În aceste contexte, termenul „Mărturie” se referă de obicei la Cele zece porunci, scrise pe table de piatră. (Ex 25:16, 21, 22; 31:18; 32:15) Termenul ebraic pentru „mărturie” ar putea fi redat și prin „aducere-aminte”. Arca a slujit drept arhivă sfântă pentru păstrarea în siguranță a aducerilor-aminte sacre, sau a mărturiei. (Vezi Glosarul, „Arca legământului” și „Sfânta Sfintelor”.)

modelul: Sau „proiectul”, „tipul”. Termenul grecesc týpos folosit aici are același sens ca în Ev 8:5 și în Septuaginta, în Ex 25:40.

Iosua: Aici se referă la conducătorul Israelului care a dus poporul în Țara Promisă. (De 3:28; 31:7; Ios 1:1, 2) Numele ebraic Iosua, care este forma prescurtată a numelui Iehosua, înseamnă „Iehova este salvare”. Luca folosește în acest verset echivalentul grecesc Iēsoús. Varianta latinească a acestui nume este Iesus. (Vezi Ap. A4.) În timpurile biblice, acesta era un nume obișnuit la evrei. În Scripturile grecești creștine, sunt menționate cu numele grecesc Iēsoús patru persoane: Iosua, fiul lui Nun și succesorul lui Moise (Fa 7:45; Ev 4:8), un strămoș al lui Isus Cristos (Lu 3:29), Isus Cristos însuși (Mt 1:21) și un creștin, evident evreu, care a fost colaborator al lui Pavel (Col 4:11). Josephus menționează și alte persoane care purtau acest nume, pe lângă cele menționate în Biblie.

case făcute de mâini: Sau „locuri (lucruri) făcute de mâini”. Cuvântul grecesc kheiropoíētos apare și în Fa 17:24 („făcute de mâini”) și în Ev 9:11, 24 („făcut de mâini”).

Iehova: În textul ebraic original, în Is 66:1, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). Expresia redată prin zice Iehova corespunde cu propoziția introductivă din Is 66:1 („Iată ce spune Iehova”) și cu o propoziție de la jumătatea versetului următor („zice Iehova”). (Is 66:2; vezi Ap. C)

încăpățânați: Lit. „cu gâtul țeapăn”. Cuvântul grecesc redat aici prin „încăpățânați” apare o singură dată în Scripturile grecești creștine, dar este folosit de câteva ori în Septuaginta ca echivalent al unei expresii ebraice cu sens asemănător. (Ex 33:3, 5, n.s.; 34:9, n.s.; De 9:6, n.s.; Pr 29:1, n.s.)

cu inima și urechile necircumcise: Această expresie cu sens figurat transmite ideea de încăpățânare și de lipsă de receptivitate, fiind preluată din Scripturile ebraice. (Le 26:41, n.s.; Ier 9:25, 26; Eze 44:7, 9) În Ier 6:10 (n.s.), expresia literală „urechea lor este necircumcisă” este tradusă prin „și-au închis urechile”. Astfel, inima și urechile care nu sunt sensibile, sau receptive, la îndrumarea lui Dumnezeu sunt considerate necircumcise.

transmisă prin îngeri: În discursul ținut de Ștefan înaintea Sanhedrinului sunt menționate evenimente din istoria evreilor care nu sunt consemnate în Scripturile ebraice. Un exemplu în acest sens îl constituie transmiterea Legii mozaice prin intermediul îngerilor. (Ga 3:19; Ev 2:1, 2) Pentru alte informații referitoare la aspectele menționate de Ștefan în discursul său, dar care nu sunt incluse în Scripturile ebraice, vezi notele de studiu de la Fa 7:22, 23, 30.

s-au înfuriat: Sau „s-au simțit jigniți”. Expresia grecească apare numai aici și în Fa 5:33. Ea înseamnă literalmente „a fi străpuns”, dar este folosită cu sens figurat în ambele ocurențe pentru a descrie o reacție emoțională puternică.

să scrâșnească din dinți: Expresia poate transmite și ideea de neliniște, disperare sau furie, sentimente însoțite, posibil, chiar de vorbe răutăcioase și acțiuni violente. În acest context, ea se referă, evident, la o furie necontrolată. (Iov 16:9; vezi nota de studiu de la Mt 8:12)

Isus stând la dreapta lui Dumnezeu: Ștefan a fost prima persoană care a depus mărturie că l-a văzut pe Isus în cer, stând la dreapta lui Dumnezeu, așa cum s-a profețit în Ps 110:1. În sens simbolic, mâna dreaptă era considerată ca având o mare importanță. O persoană care se afla la dreapta unui conducător avea cea mai importantă poziție după acesta (Ro 8:34; 1Pe 3:22) sau se bucura de favoarea lui. (Vezi notele de studiu de la Mt 25:33; Mr 10:37; Lu 22:69.)

Saul: Însemnând „Cerut [lui Dumnezeu]”. Saul, cunoscut și sub numele său roman de Pavel, era „din tribul lui Beniamin, evreu născut din evrei”. (Flp 3:5) Întrucât Saul era cetățean roman prin naștere (Fa 22:28), este logic să credem că părinții săi evrei i-au dat numele roman Paulus, sau Pavel, însemnând „Mic”. Se pare că el a purtat, din copilărie, ambele nume. Este posibil ca părinții să-i fi pus numele Saul din mai multe motive. În rândul beniaminiților, acest nume era important deoarece primul rege care a domnit peste tot Israelul a fost un beniaminit pe nume Saul. (1Sa 9:2; 10:1; Fa 13:21) Sau probabil că părinții i-au dat acest nume datorită semnificației lui. O altă ipoteză este aceea că pe tatăl său îl chema Saul și, potrivit obiceiului, fiul primea numele tatălui. (Compară cu Lu 1:59.) Indiferent de motiv, el trebuie să fi folosit numele său ebraic, Saul, când era în mijlocul altor evrei și îndeosebi când a studiat pentru a deveni fariseu și când a trăit ca fariseu. (Fa 22:3) De asemenea, timp de peste un deceniu după ce a devenit creștin, el a fost cunoscut mai ales sub numele său ebraic. (Fa 11:25, 30; 12:25; 13:1, 2, 9)

a implorat: „Doamne Isus”: Așa cum s-a menționat în versetele 55 și 56, Ștefan a avut o viziune în care a văzut „cerurile deschise și pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu”. Astfel, Ștefan a făcut o distincție clară între Isus și Iehova. Ștefan era conștient că Iehova îi dăduse lui Isus puterea de a învia morții. Prin urmare, era firesc pentru Ștefan să i se adreseze direct lui Isus, pe care îl vedea în viziune, și să-l roage să-i ocrotească spiritul, sau forța de viață. (Ioa 5:27-29) Ștefan i s-a adresat lui Isus folosind expresia „Doamne Isus [în greacă, Kýrie Iēsoú]”. În Scripturile grecești creștine, Kýrios se poate referi la Iehova Dumnezeu sau la Isus Cristos, dar contextul arată clar că, aici, Kýrios se referă la Isus. Termenul grecesc redat în acest verset prin „a implorat” nu este cel folosit în mod obișnuit în Scripturile grecești creștine pentru a traduce verbul „a se ruga”, însă multe versiuni ale Bibliei conțin redarea „s-a rugat”, dând astfel impresia că Ștefan s-a rugat direct lui Isus. Totuși, unele lucrări de referință demne de încredere spun că termenul grecesc folosit aici (epikaléō) înseamnă „a chema”, „a invoca”, „a apela la o autoritate” și este redat de multe ori cu acest sens. (Fa 2:21; 9:14; Ro 10:13; 2Ti 2:22) Același termen este folosit pentru a reda cuvintele lui Pavel: „Fac apel la Cezar!”. (Fa 25:11) Prin urmare, nu există niciun motiv de a trage concluzia că Ștefan s-a rugat direct lui Isus. Mai degrabă, având în vedere viziunea primită, Ștefan s-a simțit liber să-i adreseze lui Isus această rugăminte. (Vezi nota de studiu de la Fa 7:60.)

Iehova: Manuscrisele grecești disponibile folosesc aici termenul „Domnul” (în greacă, Kýrios). În Scripturile grecești creștine, acest titlu se referă de multe ori la Iehova Dumnezeu sau la Isus Cristos, în funcție de context. În acest verset, se referă, din câte se pare, la Iehova Dumnezeu din următoarele motive: Cuvintele lui Ștefan amintesc de cuvintele adresate de Isus Tatălui său în Lu 23:34: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”. În Fa 7:2-53, unde Luca redă discursul lui Ștefan, termenul Kýrios apare de trei ori, în citate din Scripturile ebraice sau în referiri indirecte la Scripturile ebraice în care este, evident, vorba despre Dumnezeu. (Vezi notele de studiu de la Fa 7:31, 33, 49.) Mulți bibliști și traducători sunt de părere că, în aceste contexte, Kýrios se referă la Iehova. (Vezi Ap. C.) Este adevărat că termenul Kýrios apare și în Fa 7:59 și că Ștefan îl aplică în mod concret la Isus, spunând: „Doamne Isus”. Totuși, aceasta nu înseamnă că, în Fa 7:60, titlul Kýrios îl desemnează tot pe Isus, așa cum susțin unii. Între cuvintele lui Ștefan consemnate în versetul 59 și cele consemnate în versetul 60 există o pauză firească. La început, Ștefan stătuse în picioare, apoi a îngenuncheat în fața dușmanilor săi, probabil pentru a i se adresa lui Iehova în rugăciune. (Compară cu Lu 22:41; Fa 9:40; 20:36; 21:5, unde faptul de a îngenunchea este asociat cu rugăciunea adresată lui Dumnezeu.) Prin urmare, se pare că ultimele cuvinte ale lui Ștefan au fost o rugăciune adresată Dumnezeului Atotputernic, Iehova. În plus, întrucât Fa 7:56 afirmă că Ștefan a văzut „cerurile deschise și pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu”, este plauzibilă concluzia că el i s-a adresat mai întâi lui Isus, în versetul 59, și apoi lui Iehova, în versetul 60. Unele traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J^{17, 18, 22, 23} în Ap. C4) folosesc Tetragrama în versetul 60, dar nu și în expresia „Doamne Isus” din versetul 59. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 7:60.)

a adormit în moarte: Scripturile folosesc termenii „a dormi” și „a adormi” cu referire atât la somnul propriu-zis (Mt 28:13; Lu 22:45; Ioa 11:12; Fa 12:6), cât și la somnul morții (Ioa 11:11; Fa 7:60; 13:36; 1Co 7:39; 15:6, 51; 2Pe 3:4). Când aceste cuvinte apar în contexte ce fac referire la moarte, traducătorii Bibliei optează deseori pentru o formulare de genul „a adormi în moarte” sau, simplu, „a muri”, risipind astfel orice confuzie care ar putea exista în mintea cititorului. În sens metaforic, termenul „a adormi” se referă în Scripturi la cei care au murit din cauza păcatului moștenit de la Adam. (Vezi notele de studiu de la Mr 5:39; Ioa 11:11.)