Salt la conţinut

Estonia recunoaște „o mare realizare”

Estonia recunoaște „o mare realizare”

În 2014, Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi în estonă a fost nominalizată la premiul „Realizarea lingvistică a anului”. Dintre cele 18 lucrări nominalizate, în urma votului final, aceasta s-a clasat pe locul al treilea.

Lansată la 8 august 2014, noua traducere a Bibliei a fost nominalizată de către lingvista Kristiina Ross din cadrul Institutului Eston de Lingvistică. Ea a descris Traducerea lumii noi drept o lucrare „plăcută și ușor de citit”, adăugând: „Munca depusă pentru realizarea ei a îmbogățit semnificativ domeniul traducerii în estonă”. Rein Veidemann, profesor de literatură și cultură estonă, a numit noua traducere „o mare realizare”.

Prima Biblie completă în estonă a fost publicată în 1739, iar de atunci încoace au fost produse și alte traduceri. Așadar, de ce este Traducerea lumii noi „o mare realizare”?

Exactitate. O bine-cunoscută Biblie în estonă publicată în 1988 a redat, în mod potrivit, numele „Jehoova” (Iehova) în peste 6 800 de ocurențe din Scripturile ebraice (Vechiul Testament). a Traducerea lumii noi în estonă a făcut chiar mai mult, restabilind numele divin și în Scripturile grecești creștine (Noul Testament) acolo unde au existat dovezi solide pentru a-l include în pasajele biblice.

Claritate. Reușește Traducerea lumii noi să fie atât exactă, cât și ușor de citit? Toomas Paul, un reputat traducător al Bibliei, a scris în ziarul Eesti Kirik (Biserica Estoniei) că în cazul Traducerii lumii noi „s-a atins, fără doar și poate, obiectivul de a se realiza o traducere în estona actuală”. El a adăugat: „Vă asigur că este prima dată când acest obiectiv a fost atins”.

Mulți trag foloase din Traducerea lumii noi în estonă

Estonii au primit cu mare entuziasm Traducerea lumii noi. Un post național de radio a difuzat un program de 40 de minute, dedicat în întregime noii Biblii. Clerici și enoriași deopotrivă i-au contactat pe Martorii lui Iehova pentru a obține un exemplar al acesteia. O școală de elită din Tallinn a solicitat 20 de exemplare ale Traducerii lumii noi pentru a le folosi la ore. Estonii iubesc cărțile, iar Martorii lui Iehova se bucură să le pună la dispoziție o traducere exactă și clară a celei mai bune cărți scrise vreodată!

a După ce explică cum au ajuns estonii să pronunțe numele divin „Jehoova” (Iehova), Ain Riistan, profesor la Catedra de studii exegetice ale Noului Testament din cadrul Universității Tartu, a concluzionat: „Cred că termenul Jehoova este foarte potrivit astăzi. În pofida originii sale, el a avut ... o semnificație profundă și de mare importanță pentru multe generații: Jehoova este numele Dumnezeului care și-a trimis Fiul să răscumpere omenirea”.