Salt la conţinut

OPERA UNUI PROIECTANT?

Simțul olfactiv al câinelui

Simțul olfactiv al câinelui

 În opinia cercetătorilor, câinii pot să identifice, cu ajutorul simțului lor olfactiv, vârsta, sexul și dispoziția altor câini. Ei pot fi dresați să detecteze materiale explozive și droguri. Spre deosebire de om, care își folosește în principal văzul pentru a cerceta mediul în care se află, câinele apelează la miros. Am putea spune că el „cercetează” cu . . . nasul!

 Gândiți-vă: Simțul olfactiv al câinelui este de mii de ori mai dezvoltat decât al omului. Potrivit Institutului Național de Standarde și Tehnologie din Statele Unite, un câine „poate detecta și componente care constituie a bilionimea parte dintr-un întreg. Ar fi ca și cum, gustând din apa unui bazin olimpic de înot, ne-am putea da seama că în ea a fost dizolvat un sfert de linguriță de zahăr!”.

 De ce are câinele un simț al mirosului atât de fin?

  •   Câinele are nasul umed și, ca urmare, îi este mai ușor să capteze particulele de miros.

  •   Nasul câinelui are două canale – unul pentru respirație, altul pentru miros. Când un câine adulmecă, aerul este direcționat spre partea cavității nazale care conține receptorii olfactivi.

  •   La câine, suprafața zonei unde se află receptorii olfactivi măsoară 130 cm2 sau mai mult, iar la om, numai 5 cm2.

  •   Câinele are de 50 de ori mai multe celule olfactive decât omul.

 Toate aceste caracteristici ajută câinele să recunoască diferitele elemente ale unei substanțe odorifice complexe. De exemplu, potrivit specialiștilor, în timp ce noi, oamenii, doar mirosim supa, câinele poate identifica fiecare ingredient al acesteia.

 Cercetătorii de la Pine Street Foundation, un institut de cercetări în domeniul oncologiei, afirmă că nasul și creierul câinelui conlucrează, constituind „unul dintre cele mai sofisticate detectoare de mirosuri de pe planetă”. Oamenii de știință vor să realizeze „nasuri” electronice, care să detecteze explozibili, substanțe de contrabandă și chiar boli, inclusiv cancerul.

 Ce credeți? A apărut câinele, cu uluitorul său simț olfactiv, prin evoluție? Sau este opera unui Proiectant?