Salt la conţinut

Se răzgândește Dumnezeu?

Se răzgândește Dumnezeu?

Răspunsul Bibliei

 Da, în sensul că el își schimbă atitudinea dacă oamenii își schimbă comportamentul. De pildă, când a trimis un mesaj de judecată Israelului antic, Dumnezeu a spus: „Poate vor asculta și se vor întoarce fiecare de la calea lui rea și îmi va părea rău [mă voi răzgândi, ediția engleză 2013] de nenorocirea pe care mă gândesc s-o aduc asupra lor din cauza răutății faptelor lor” (Ieremia 26:3).

 În multe traduceri ale Bibliei, versetul este redat în așa fel încât transmite ideea că Dumnezeu avea „să se căiască” privitor la nenorocirea pe care intenționa să o aducă, ceea ce ar lăsa impresia că a greșit. Totuși, termenul ebraic din textul original înseamnă „a se răzgândi sau a-și schimba intențiile”. Un erudit a spus: „O schimbare în conduita unui om aduce cu sine o schimbare în judecata lui Dumnezeu”.

 Firește, simplul fapt că Dumnezeu poate să se răzgândească nu înseamnă că și trebuie să o facă. Să analizăm câteva situații în care Biblia spune că Dumnezeu nu s-a răzgândit:

  •   Dumnezeu nu i-a permis lui Balac să-l determine să se răzgândească și să blesteme națiunea Israel (Numerele 23:18-20).

  •   Odată ce regele Saul s-a cufundat în răutate, Dumnezeu nu s-a răzgândit cu privire la intenția de a-l respinge ca rege (1 Samuel 15:28, 29).

  •   Dumnezeu își va îndeplini promisiunea de a-l face pe Fiul său preot pe timp indefinit și nu se va răzgândi (Psalmul 110:4).

Nu spune oare Biblia că Dumnezeu nu se schimbă niciodată?

 Ba da. În Biblie găsim înseși cuvintele lui Dumnezeu: „Eu sunt Iehova, eu nu mă schimb” (Maleahi 3:6). În mod asemănător, Biblia spune că „la [Dumnezeu] nu este schimbare – el nu se întoarce ca umbra” (Iacov 1:17). Aceste cuvinte însă nu contrazic ce spune Biblia despre faptul că Dumnezeu se poate răzgândi. Dumnezeu nu se poate schimba în sensul că personalitatea și normele sale privitoare la iubire și dreptate nu se schimbă niciodată (Deuteronomul 32:4; 1 Ioan 4:8). Cu toate acestea, el poate să dea instrucțiuni diferite în funcție de situație. De pildă, Dumnezeu i-a dat regelui David instrucțiuni de luptă total diferite în două bătălii consecutive; cu toate acestea, ambele metode au dat rezultate (2 Samuel 5:18-25).

Îi pare rău lui Dumnezeu că i-a creat pe oameni?

 Nu. Totuși, regretă că majoritatea oamenilor îl ignoră sau îl resping. Vorbind despre condițiile dinaintea Potopului din zilele lui Noe, Biblia afirmă: „Lui Iehova i-a părut rău că-i făcuse pe oameni pe pământ și s-a mâhnit în inima lui” (Geneza 6:6). Expresia „a-i părea rău” din acest verset traduce un cuvânt ebraic care poate însemna „a se răzgândi”. Dumnezeu și-a schimbat atitudinea cu privire la majoritatea oamenilor care au trăit înainte de Potop pentru că deveniseră răi (Geneza 6:5, 11). Deși s-a întristat deoarece ei adoptaseră o conduită greșită, Dumnezeu nu și-a schimbat atitudinea față de întreaga specie umană. De fapt, salvându-i pe Noe și pe familia lui din Potop, el a păstrat în viață specia umană (Geneza 8:21; 2 Petru 2:5, 9).