Salt la conţinut

A fost Biblia modificată?

A fost Biblia modificată?

 Nu. Comparând manuscrisele antice se poate observa clar că Biblia este, în esență, neschimbată, în pofida miilor de ani în care a fost copiată pe materiale perisabile.

Înseamnă aceasta că nu s-au făcut niciodată greșeli de copiere?

 S-au găsit mii de manuscrise biblice antice. Între ele există unele diferențe, ceea ce arată că s-au strecurat și greșeli în timpul copierii. Majoritatea acestor diferențe sunt nesemnificative, întrucât nu schimbă sensul textului. Totuși, s-au descoperit și câteva diferențe semnificative, unele dintre ele părând a fi rezultatul unor încercări deliberate de a modifica mesajul Bibliei. Iată două exemple:

  1.   În 1 Ioan 5:7, unele traduceri biblice vechi conțin următoarele cuvinte: „În cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei una sunt”. Manuscrise demne de încredere arată însă că aceste cuvinte nu s-au aflat în textul original. Ele au fost adăugate mai târziu. a Prin urmare, traducerile biblice demne de încredere din prezent le-au eliminat.

  2.   Numele personal al lui Dumnezeu apare de mii de ori în manuscrisele antice ale Bibliei. Însă numeroși traducători biblici l-au înlocuit cu titluri precum „Domnul” sau „Dumnezeu”.

Cum putem fi siguri că nu există și alte greșeli care nu s-au descoperit încă?

 Până în prezent s-au descoperit atât de multe manuscrise, încât e mai ușor ca oricând să identifici greșelile. b Ce a dezvăluit compararea acestor documente cu privire la exactitatea Bibliei?

  •   Privitor la Scripturile ebraice (cunoscute drept Vechiul Testament), eruditul William Green a afirmat: „Nu greșim când spunem că nicio altă lucrare antică nu a ajuns până la noi într-o formă atât de apropiată de original”.

  •   Referitor la Scripturile grecești creștine, sau Noul Testament, eruditul Frederick Bruce a scris: „Dovezile care confirmă autenticitatea Noului Testament sunt covârșitoare, spre deosebire de cele care sprijină multe dintre operele scriitorilor clasici pe care nimeni nu se gândește să le pună la îndoială”.

  •   Sir Frederic Kenyon, un reputat erudit în materie de manuscrise biblice, a precizat că o persoană „poate să ia întreaga Biblie în mână și să spună fără teamă și fără reținere că ține în mâna sa adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, transmis fără pierderi esențiale din generație în generație, de-a lungul secolelor”.

Ce alte motive avem pentru a crede că Biblia ne-a fost transmisă cu exactitate?

  •   Atât copiștii evrei, cât și cei creștini au consemnat relatările care dezvăluie greșelile grave făcute de poporul lui Dumnezeu. c (Numerele 20:12; 2 Samuel 11:2-4; Galateni 2:11-14) De asemenea, au păstrat pasajele care condamnă neascultarea națiunii Israel și demască doctrinele umane. (Osea 4:2; Maleahi 2:8, 9; Matei 23:8, 9; 1 Ioan 5:21) Copiind aceste relatări într-un mod exact, copiștii au arătat că sunt demni de încredere și că prețuiesc Cuvântul sacru al lui Dumnezeu.

  •   Nu e de mirare că Dumnezeu, cel care a inspirat Biblia, a avut grijă ca mesajul acesteia să fie păstrat cu exactitate. d (Isaia 40:8; 1 Petru 1:24, 25) La urma urmei, el și-a dorit ca și oamenii din prezent, nu doar cei din trecut, să beneficieze de Biblie. (1 Corinteni 10:11) De fapt, „tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru instruirea noastră, pentru ca prin perseverența noastră și prin mângâierea din Scripturi să avem speranță”. (Romani 15:4)

  •   Isus și continuatorii săi au citat din copiile Scripturilor ebraice existente pe atunci fără a fi îngrijorați în legătură cu exactitatea lor. (Luca 4:16-21; Faptele 17:1-3)

a Aceste cuvinte nu se găsesc în Codex Sinaiticus, în Codex Alexandrinus, în manuscrisul Vaticanus 1209, în versiunea originală a Vulgatei și nici în Biblia Peșita, cunoscută și sub numele de Versiunea Filoxeniană.

b De exemplu, s-au descoperit peste 5 000 de manuscrise în greacă ale Noului Testament, adică ale Scripturilor grecești creștine.

c Biblia nu-i prezintă pe reprezentanții umani ai lui Dumnezeu ca fiind infailibili. Ea recunoaște în mod realist: „Nu este om care să nu păcătuiască”. (1 Regi 8:46)

d Biblia arată că, deși nu a dictat cuvânt cu cuvânt tot ce conține Biblia, Dumnezeu i-a îndrumat pe scriitorii umani cu privire la ce să scrie. (2 Timotei 3:16, 17; 2 Petru 1:21)