Salt la conţinut

AJUTOR PENTRU FAMILII

Cum să îți ții sub control mânia

Cum să îți ții sub control mânia

 Partenerul tău spune sau face ceva ce te enervează, dar încerci să-ți păstrezi calmul. Însă el simte că ceva nu e în regulă și încearcă să afle motivul. Asta te irită și mai tare. Cum îți poți ține sub control mânia când spiritele se încing?

 Ce ar trebui să știi

  •   Când dai frâu liber mâniei, îți pui sănătatea în pericol. Studiile arată că mânia necontrolată crește riscul hipertensiunii, al bolilor cardiace, al depresiei și al tulburărilor digestive. Mânia este asociată și cu insomnia, cu anxietatea, cu afecțiuni ale pielii și cu accidentul vascular cerebral. Pe bună dreptate, Biblia ne îndeamnă: „Lasă mânia . . . , căci aceasta duce numai la rău”. (Psalmul 37:8, Cornilescu, 1996)

  •   Și înăbușirea mâniei îți poate dăuna. Când lași mânia să se amplifice e ca și când ai lăsa netratată o boală care te macină pe interior. De exemplu, ai putea deveni cinic sau critic. Cu o astfel de atitudine vei fi greu de suportat, ceea ce poate dăuna grav relației voastre.

 Ce poți face

  •   Concentrează-te la calitățile partenerului tău. Gândește-te la trei lucruri care îți plac la partenerul tău. Data viitoare când acțiunile lui te supără, gândește-te la calitățile lui. Astfel, vei reuși să-ți ții mânia sub control.

     Principiu biblic: „Fiți recunoscători!”. (Coloseni 3:​15)

  •   Învață să fii iertător. Mai întâi, încearcă să vezi lucrurile din punctul de vedere al partenerului tău. Astfel, vei cultiva empatie, sau, potrivit Bibliei, ‘vei împărtăși aceleași sentimente’. (1 Petru 3:8) Apoi, întreabă-te: Am un motiv atât de serios să mă mânii, încât să nu pot ierta?

     Principiu biblic: ‘Este frumos să se treacă peste fărădelege’. (Proverbele 19:11)

  •   Exprimă-ți sentimentele cu bunătate și tact. Vorbește la persoana întâi. De exemplu, în loc să spui „Nu ai pic de considerație când nu mă suni să-mi spui unde ești”, spune „Mă îngrijorez când se face târziu și mă întreb dacă nu ți s-a întâmplat ceva”. Dacă vorbești cu bunătate, îți va fi mai ușor să îți controlezi mânia.

     Principiu biblic: „Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută, dreasă cu sare”. (Coloseni 4:6)

  •   Ascultă cu respect. După ce te exprimi, permite-i și partenerului să facă la fel și nu-l întrerupe. Când termină de vorbit, reia unele idei pe care le-a spus pentru a te asigura că ai înțeles corect. Simplul fapt de a-l asculta te poate ajuta mult să-ți controlezi mânia.

     Principiu biblic: „Orice om trebuie să fie prompt la ascultare, încet la vorbire”. (Iacov 1:​19)