Salt la conţinut

AJUTOR PENTRU FAMILII

Cum vă puteți ajuta copilul să facă față unui eșec

Cum vă puteți ajuta copilul să facă față unui eșec

 Mai devreme sau mai târziu, copilul vostru se va confrunta cu un eșec sau cu o dezamăgire. Cum îl puteți ajuta să treacă peste acel moment?

 Ce ar trebui să știți

 Eșecurile fac parte din viață. Biblia spune că „toți ne poticnim”. (Iacov 3:2) Și copiii se poticnesc, adică greșesc. Însă eșecurile au și o latură pozitivă: ele pot fi o ocazie de a cultiva tenacitate. Copiii nu se nasc cu această capacitate, dar o pot dobândi. „Eu și soțul meu am observat că e mai bine când copiii învață să înfrunte eșecurile decât să se poarte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic”, spune o mamă pe nume Laura. „Ei pot învăța să nu se dea bătuți când lucrurile nu merg bine.”

 Mulți copii nu reușesc să facă față unui eșec. Unii copii nu învață să facă față eșecurilor deoarece părinții lor îi ocrotesc de orice răspundere. De pildă, când copilul ia o notă mică, unii părinții dau automat vina pe profesor. Dacă copilul se ceartă cu un prieten, părinții îl învinovățesc automat pe celălalt copil.

 Dar cum ar putea să învețe un copil să-și asume răspunderea pentru greșelile lui dacă părinții îl feresc de orice consecință?

 Ce puteți face

  •   Învățați-l că acțiunile lui au consecințe.

     Biblia spune: „Ce seamănă omul, aceea va și secera!”. (Galateni 6:7)

     Acțiunile au urmări. Pagubele au costuri. Greșelile au consecințe. Copiii trebuie să cunoască principiul cauză-efect și să simtă o oarecare răspundere dacă se întâmplă ceva. Așadar, evitați să dați vina pe alții sau să-i găsiți scuze copilului. Dimpotrivă, lăsați-l să simtă efectul acțiunilor lui potrivit cu vârsta pe care o are. Bineînțeles, copilul trebuie să înțeleagă în mod clar legătura dintre acțiunile greșite și consecințele acestora.

  •   Ajutați-l să găsească soluții.

     Principiu biblic: „Cel drept, chiar dacă ar cădea de șapte ori, se va ridica”. (Proverbele 24:16)

     E dureros să te confrunți cu un eșec, dar asta nu este sfârșitul lumii. Ajutați-l pe copil să se concentreze la găsirea unei soluții, în loc să se plângă că situația i se pare nedreaptă. De exemplu, dacă copilul vostru a luat o notă proastă la un test, ajutați-l să vadă ce poate face în situația respectivă: probabil să învețe mai bine și să ia o notă mai bună data viitoare. (Proverbele 20:4) Dacă fetița voastră s-a certat cu o prietenă, ajutați-o să înțeleagă cum ar putea face concesii, indiferent de la cine a pornit totul. (Romani 12:18; 2 Timotei 2:24)

  •   Învățați-l să fie modest.

     Principiu biblic: „Îi spun fiecăruia dintre voi să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie”. (Romani 12:3)

     A-i spune copilului că este „cel mai bun” într-un anumit domeniu nu e nici realist, nici util. La urma urmei, copiii foarte buni la școală nu vor lua mereu zece pe linie; nici copiii buni la un sport nu vor câștiga mereu. Copiii modești, care se văd într-o lumină realistă, fac față mai ușor eșecurilor și dezamăgirilor.

     Biblia spune că necazurile ne fac mai puternici și ne ajută să cultivăm perseverență. (Iacov 1:2-4) Deși eșecurile cauzează dezamăgire, îl puteți ajuta pe copil să nu fie peste măsură de copleșit când greșește.

     E nevoie de timp și de efort pentru a-l învăța pe copil tenacitatea, la fel ca în cazul unei deprinderi sau calități. Însă tenacitatea îi va fi de mare folos când va deveni adolescent, dar și mai târziu în viață. „E mai puțin probabil ca adolescenții care știu să facă față problemelor să recurgă la o soluție periculoasă sau nesăbuită când se simt copleșiți de probleme”, precizează cartea Letting Go With Love and Confidence. „Când se vor confrunta cu situații noi și neașteptate în viață, cel mai probabil, se vor descurca foarte bine.” Bineînțeles, foloasele tenacității se vor vedea și în viața de adult.

 Sugestie: Dați un bun exemplu. Nu uitați: modul în care reacționați voi la dezamăgiri va fi o lecție pentru copil.