Salt la conţinut

Salt la cuprins

BalanceFormcreative/iStock via Getty Images Plus

Luptă cu singurătatea ajutându-i pe alții – Ce spune Biblia?

Luptă cu singurătatea ajutându-i pe alții – Ce spune Biblia?

 Oameni din întreaga lume se confruntă cu sentimente de singurătate și simt că le e greu să-și facă prieteni apropiați. Unii specialiști în sănătate consideră că o modalitate de a lupta cu astfel de sentimente este aceea de a-i ajuta pe alții.

  •   „Ajutându-i pe cei aflați în nevoie, putem da sens vieții noastre și putem combate sentimentele de izolare sau de distanțare emoțională.” (U.S. National Institutes of Health)

 Biblia oferă sfaturi practice care ne arată ce putem face pentru a-i ajuta pe alții. Aplicând aceste sfaturi, putem lupta cu sentimentele de singurătate.

Ce poți face

 Fii generos. Caută ocazii de a petrece timp cu alții, mai ales în persoană. De asemenea, fii dispus să împarți ceea ce ai cu ei. Când ești generos, foarte probabil că ceilalți vor fi recunoscători, iar asta contribuie la legarea unor prietenii strânse.

  •   Principiu biblic: „Fiți darnici și vi se va da”. (Luca 6:38)

 Investește în alții. Caută modalități de a-i ajuta pe cei care trec printr-o perioadă dificilă. De exemplu, ai putea să-i asculți cu compasiune sau te-ai putea oferi să faci unele lucruri practice care să le ușureze situația.

  •   Principiu biblic: „Un prieten adevărat iubește tot timpul”. (Proverbele 17:17)

 Pentru mai multe informații despre cum poți păstra relații strânse cu alții, citește articolul Relațiile în familie și cu prietenii.