Salt la conţinut

Salt la cuprins

VEGHEAȚI!

Unde a dispărut decența? Ce spune Biblia?

Unde a dispărut decența? Ce spune Biblia?

 Decența e în declin. Pacienți impertinenți ridică tonul la medici. Clienți lipsiți de respect se răstesc la ospătari. Pasageri agresivi îi atacă pe însoțitorii de bord. Copii rebeli își bat joc de profesori, îi amenință sau chiar îi atacă. Iar unii politicieni se fac vinovați de o conduită scandaloasă, în timp ce alții fac caz de propria decență.

 Biblia este un ghid demn de încredere, care arată ce înseamnă cu adevărat un comportament decent. Ea explică și de ce decența este tot mai rar întâlnită în prezent.

Unde a dispărut decența?

 Declinul decenței, adică al unui comportament bun, moral și acceptabil, este evident în întreaga lume.

  •   Potrivit unui sondaj Gallup recent, americanii consideră că, în Statele Unite, valorile morale sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 22 de ani.

  •   În cadrul unui alt sondaj, efectuat în rândul a peste 32 000 de participanți din 28 de țări, 65% au spus că, în prezent, lipsa de decență e mai acută ca oricând.

 Biblia a prezis comportamentul oamenilor din zilele noastre.

  •   „În zilele de pe urmă vor veni vremuri grele. Oamenii vor fi egoiști, lacomi de bani, aroganți, lăudăroși, hulitori, neascultători de părinți, nerecunoscători, . . . nemiloși [și] vor fi împotriva a ceea ce este bine.” (2 Timotei 3:1-3, Noul Testament – Traducere în limba română modernă)

 Pentru a afla mai multe despre împlinirea acestei profeții, citește articolul A prezis Biblia cum aveau să gândească și să se comporte oamenii în zilele noastre?.

Un ghid de încredere privind un comportament decent

 Într-o lume în care decența este în declin, milioane de persoane au constatat că Biblia este un ghid excelent în ce privește un comportament moral. Sfaturile ei „sunt mereu de încredere, acum și pentru totdeauna”. (Psalmul 111:8) Iată două exemple:

  •   Ce spune Biblia: „Tot ce vreți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi lor”. (Matei 7:12)

     Semnificație: Trebuie să-i tratăm pe alții cu bunătate și respect, așa cum ne dorim și noi să fim tratați.

  •   Ce spune Biblia: „Acum, că ați înlăturat minciuna, spuneți adevărul fiecare aproapelui său”. (Efeseni 4:25)

     Semnificație: Trebuie să fim cinstiți în tot ce spunem și facem.

 Pentru mai multe informații despre acest subiect, citește: