Am copilărit în Rmaysh, la graniţa Libanului cu Israelul. Ţara era sfâşiată de un război civil. Oameni nevinovaţi erau schilodiţi de exploziile minelor antipersonal. Imaginile acelea îngrozitoare îmi stăruie şi acum în minte. Viaţa era grea, iar violenţa şi infracţionalitatea se întâlneau la tot pasul.

Familia noastră mergea la Biserica Maronită, o biserică catolică orientală. Tata muncea din greu ca să întreţină familia, alcătuită din 12 copii, însă mama avea mereu grijă să ne ducă la biserică. Totuşi, cu timpul am observat că biserica, la fel ca societatea în general, nu-i sprijinea pe oamenii defavorizaţi.

În adolescenţă am început să învăţ kung-fu. După multe ore de antrenament, am devenit expert în lovituri cu mâinile şi picioarele şi în mânuirea unor arme folosite în artele marţiale. Îmi spuneam: Dacă nu pot să opresc războiul, măcar să-i opresc pe oamenii violenţi. Când vedeam doi oameni bătându-se, interveneam imediat. Îmi ieşeam repede din fire. În sudul Libanului, oamenilor le era frică de mine, deoarece duceam propria luptă împotriva nedreptăţii şi a violenţei.

În 1980 m-am înscris la un club de kung-fu din Beirut. În fiecare zi cădeau bombe, obuze şi rachete, dar nu lipseam niciodată de la antrenamente. Cât era ziua de lungă nu făceam altceva decât să mănânc, să dorm şi să imit stilul de viaţă al lui Bruce Lee, un actor american de origine chineză şi campion de kung-fu. Mă pieptănam ca el, mergeam ca el, iar când făceam mişcări de luptă kung-fu, scoteam aceleaşi strigăte ca el. Nu zâmbeam niciodată.

Visam să devin luptător profesionist de kung-fu în China. Într-o seară, în timp ce  mă antrenam pentru călătoria pe care urma să o fac în China, un prieten de-al meu a bătut la uşă. Era însoţit de doi Martori ai lui Iehova. Îmbrăcat într-un trening negru şi plin de transpiraţie, le-am spus: „Nu ştiu nimic din Biblie”. Nici nu bănuiam că, din clipa aceea, viaţa mea avea să se schimbe.

Martorii mi-au arătat cu ajutorul Bibliei că oamenii nu pot să pună capăt singuri nedreptăţii şi violenţei. Mi-au explicat că vinovat de aceste probleme este Satan Diavolul (Revelaţia 12:12). M-au impresionat seninătatea şi credinţa acelor Martori. Am fost uimit să aflu că Dumnezeu are un nume (Psalmul 83:18). De asemenea, mi-au arătat ce se spune în 1 Timotei 4:8: „Exerciţiul fizic este de puţin folos, dar devoţiunea sfântă este de folos pentru toate lucrurile, fiindcă are promisiunea vieţii prezente şi a celei viitoare”. Aceste cuvinte au avut un impact puternic asupra mea.

Din nefericire, am pierdut legătura cu Martorii deoarece familia mea le-a interzis să mai vină. Totuşi, m-am hotărât să renunţ la kung-fu şi să studiez Biblia. Deşi fraţii mei n-au fost de acord, am vrut cu orice preţ să-i găsesc pe Martori şi să studiez Biblia cu ei.

I-am căutat mult, dar nu i-am găsit. După un timp, tatăl meu a murit subit. Apoi familia noastră a fost lovită şi de alte tragedii. M-am angajat la o firmă de construcţii, iar într-o zi un coleg de muncă pe nume Adel m-a întrebat de ce eram abătut. Mi-a spus că Biblia promite că morţii vor învia. În următoarele nouă luni, acest Martor amabil şi iubitor a studiat cu răbdare Biblia cu mine.

Pe măsură ce învăţam mai multe lucruri din Biblie, înţelegeam tot mai bine că trebuia să fac schimbări majore în personalitate. Nu mi-a fost deloc uşor. Mă enervam din orice. Biblia m-a ajutat să-mi stăpânesc firea şi să nu mai fiu impulsiv. De exemplu, Matei 5:44 conţine sfatul lui Isus: „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută”. Iar Romani 12:19 îndeamnă: „Nu vă răzbunaţi singuri, . . . căci este scris: «Răzbunarea este a mea, eu voi răsplăti, zice Iehova»”. Aceste versete, precum şi altele, m-au ajutat să-mi găsesc pacea lăuntrică.

Deşi, la început, membrii familiei nu au fost de acord să studiez Biblia cu Martorii lui Iehova, cu timpul au ajuns să-i respecte. Unul dintre fraţii mei a devenit Martor, iar mama, care între timp a murit, ne-a apărat credinţa în faţa altora.

De asemenea, am fost binecuvântat cu o soţie minunată şi loială, pe nume Anita, alături de care iau parte la serviciul cu timp integral. Din anul 2000, eu şi Anita locuim în Eskilstuna, Suedia, unde îi ajutăm pe vorbitorii de limbă arabă să înveţe din Biblie.

Şi acum mă gândesc la oamenii care suferă din cauza violenţei. Dar faptul că ştiu de ce se întâmplă acest lucru şi că, în curând, Dumnezeu va pune capăt suferinţei îmi aduce multă pace şi bucurie (Psalmul 37:29).