Aproape toți oamenii sunt de acord că unele acțiuni sunt în mod clar bune, iar altele total greșite. De exemplu, lumea elogiază corectitudinea, bunătatea și empatia și condamnă crima, violul și abuzul sexual asupra copiilor. În schimb, în alte situații, cum ar fi în chestiunile legate de sexualitate, cinste sau creșterea copiilor, mulți cred că nu se poate stabili dacă ceva este corect sau greșit. Pentru ei, aproape toate variantele sunt bune. Deseori, când iau decizii, oamenii se bazează pe ceea ce cred ei sau pe ceea ce cred cei din jurul lor. Dar este asta cea mai bună modalitate de a lua decizii?

De multe ori, ne bazăm pe ceea ce credem, adică pe acel simț interior al binelui și al răului, numit adesea conștiință. (Romani 2:14, 15) Încă de mici, copiii își pot da seama dacă o anumită acțiune este corectă sau greșită și chiar se pot simți vinovați când fac ceva greșit. Cu timpul, conștiința ne este modelată de valorile pe care le învățăm de la familie, prieteni și profesori și din comunitatea, religia și cultura din care facem parte. Când luăm o decizie, conștiința ne spune dacă aceasta corespunde sau nu cu valorile noastre.

Simțul nostru interior al binelui și al răului ne poate determina să arătăm empatie, recunoștință și compasiune și să fim corecți cu alții. În plus, ne poate opri să facem lucruri care i-ar răni pe cei dragi sau care ne-ar face să ne simțim stânjeniți, rușinați sau vinovați.

Sunt întotdeauna propriile păreri demne de încredere? În adolescență, Garrick credea că putea să-și stabilească propriile standarde și chiar așa a făcut. Cu ce rezultat? El spune: „Am ajuns să duc o viață imorală. Mă drogam, consumam  alcool în exces și eram violent”. Garrick și-a dat seama că, făcând ceea ce credea el că este bine, a avut numai de suferit.

De multe ori ținem cont de cum privesc cei din jur deciziile noastre, iar asta nu e neapărat un lucru rău. Putem beneficia de experiența și de înțelepciunea lor și putem câștiga respectul familiei, al prietenilor și al comunității când facem ceea ce cred ei că este bine.

Sunt întotdeauna părerile altora demne de încredere? În tinerețe, Priscila s-a luat după prietenii ei și a avut și ea relații sexuale fără să fie căsătorită. Totuși, făcând ceea ce alții considerau că este bine, nu a fost mai fericită. Ea spune: „Am făcut ceea ce făceau și ceilalți, dar nu m-am simțit mai bine. De fapt, am făcut lucruri nesăbuite și periculoase”.

Propriile păreri și părerile celorlalți joacă un rol important când decidem ce e bine și ce e rău. Dar, bazându-ne doar pe ele, nu avem certitudinea că vom ajunge întotdeauna la un rezultat bun. Uneori ne putem face rău nouă sau celorlalți deoarece nu reușim să vedem unde duc deciziile noastre. (Proverbele 14:12) Pe lângă asta, nu avem nicio garanție că propriile valori sau valorile celor din jur sunt cu adevărat bune sau că nu ar trebui schimbate. Adevărul este că unele comportamente considerate în trecut greșite sunt acum acceptate pe scară largă, iar unele comportamente considerate în trecut acceptabile sunt privite acum ca fiind nepotrivite.

Avem oare un ghid mai bun pentru a decide ce e bine și ce e rău? Există un etalon moral pe care să-l urmăm astăzi și care să nu ne dezamăgească în viitor?

Din fericire, există o sursă de îndrumare pe plan moral care este demnă de încredere și neschimbătoare, valabilă pretutindeni și pentru toți. Următorul articol va arăta care este cel mai de încredere ghid pentru a stabili ce e bine și ce e rău.