Salt la conţinut

Salt la cuprins

 INTERVIU | GUILLERMO PEREZ

Un chirurg ne vorbeşte despre credinţa lui

Un chirurg ne vorbeşte despre credinţa lui

Dr. Guillermo Perez a fost şeful secţiei de chirurgie a unui spital de 700 de paturi din Africa de Sud, iar de curând a ieşit la pensie. Ani la rând, el a crezut în evoluţie. La un moment dat însă a ajuns la concluzia că organismul uman a fost proiectat de Dumnezeu. Revista Treziţi-vă! i-a pus câteva întrebări privitoare la credinţa sa.

Ce v-a determinat să credeţi în evoluţie?

Deşi am crescut într-o familie de catolici, am avut unele îndoieli cu privire la Dumnezeu. De exemplu, nu am putut crede într-un Dumnezeu care îi chinuie pe oameni în focul iadului. De aceea, când profesorii de la universitate ne-au învăţat că fiinţele vii au evoluat şi că nu au fost create de Dumnezeu, am acceptat această teorie, presupunând că era susţinută de dovezi. De fapt, biserica din care făceam parte nu respingea evoluţia, ci susţinea că procesul evolutiv a fost dirijat de Dumnezeu.

Ce anume v-a stârnit interesul faţă de Biblie?

Soţia mea, Susana, a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova, care i-au dovedit cu ajutorul Bibliei că Dumnezeu nu îi chinuie pe oameni într-un iad de foc. * De asemenea, i-au arătat promisiunea lui Dumnezeu de a transforma planeta noastră într-o locuinţă paradiziacă. * În sfârşit, găsisem învăţături logice! În 1989, un Martor pe nume Nick a început să mă viziteze. În timpul unei discuţii purtate pe tema corpului uman şi a originii lui, am rămas impresionat de logica imbatabilă a afirmaţiei biblice din Evrei 3:4: „Orice casă este construită de cineva, dar cel care a construit toate lucrurile este Dumnezeu”.

V-a ajutat studierea corpului uman să acceptaţi că am fost creaţi?

Bineînţeles. De exemplu, capacitatea corpului de a se repara singur este produsul unui proiect atent conceput. Vindecarea leziunilor, de pildă, implică patru faze care se suprapun, toate acestea amintindu-mi că noi, chirurgii, nu facem decât să lucrăm cu un sistem de reparare deja existent în organismul uman.

Spuneţi-ne ce se întâmplă când ne rănim.

În doar câteva secunde, intră în acţiune o primă fază a unei serii de procese menite să oprească sângerarea, procese extrem de complexe şi de eficiente. Aş adăuga că sistemul nostru circulator,  ale cărui vase sanguine, puse cap la cap, măsoară circa 100 000 km, cu siguranţă stârneşte invidia oricărui inginer de instalaţii, întrucât are capacitatea de a-şi etanşa fisurile şi de a se repara singur.

În ce constă a doua fază a procesului de reparare?

Sângerarea încetează în decurs de câteva ore, după care începe procesul de inflamare. Acesta constă într-o serie de mecanisme uluitoare. Mai întâi, vasele sanguine, care iniţial s-au contractat pentru a reduce pierderile de sânge, acum fac exact contrariul: se dilată pentru a mări aportul de sânge în zona lezată. Apoi, un lichid bogat în proteine face ca întreaga zonă să se umfle. Acest lichid are un rol vital în combaterea infecţiei, diluarea substanţelor toxice şi înlăturarea ţesutului distrus. Fiecare etapă necesită producerea a milioane de molecule şi celule specializate, iar aceasta în cadrul unor reacţii în lanţ. Şi, în aceeaşi ordine de idei, unele dintre aceste reacţii declanşează următoarea fază, după care încetează.

Cum continuă procesul de vindecare?

În doar două zile, corpul nostru începe să producă materiale de reparaţii, proces ce marchează începutul fazei a treia, care atinge punctul culminant în circa două săptămâni. Celule ce formează fibre peste plăgi migrează în zona lezată şi se multiplică. Tot aici apar şi se dezvoltă vase sanguine mici, care înlătură deşeurile şi furnizează un surplus de nutrienţi în timpul unui proces de distrugere şi reparare. În cadrul altei serii complexe de mecanisme, se produc celule specializate care sudează marginile leziunii.

Cât de multe reacţii! Dar când se încheie procesul de reparare?

Etapa finală, remodelarea, poate dura luni de zile. În tot acest timp, oasele fracturate îşi recapătă rezistenţa iniţială, iar fibrele formate deasupra unei leziuni de ţesut moale sunt înlocuite cu materiale mai rezistente. Ca întreg, regenerarea unei leziuni este un exemplu de coordonare programată, de înaltă clasă.

Aţi avut vreun caz care v-a impresionat profund?

Modul în care organismul se repară singur mă lasă, pur şi simplu, fără cuvinte

Da, îmi aduc aminte că am tratat o tânără de 16 ani, care suferise un grav accident de maşină. Fata era în stare critică; avea splina zdrobită şi hemoragie internă. Cu ani în urmă, am fi operat-o pentru a-i repara ori a-i scoate splina. În prezent însă, medicii se bazează mai mult pe capacitatea organismului de a se repara singur. În cazul tinerei, am tratat doar infecţia, deshidratarea, anemia şi durerea. Câteva săptămâni mai târziu, un examen imagistic a dezvăluit că splina ei se vindecase! Modul în care organismul se repară singur mă lasă, pur şi simplu, fără cuvinte şi mă convinge şi mai mult că am fost creaţi de Dumnezeu.

Ce v-a atras la Martorii lui Iehova?

Sunt oameni prietenoşi şi întotdeauna mi-au răspuns la întrebări cu ajutorul Bibliei. Am admirat şi curajul cu care le vorbesc altora despre convingerile lor şi modul în care îi ajută pe oameni să-l cunoască pe Dumnezeu.

V-a ajutat în activitatea de medic faptul că sunteţi Martor al lui Iehova?

Fireşte. În primul rând, acest lucru m-a ajutat să fac faţă sindromului epuizării profesionale, o formă de epuizare emoţională care îi afectează adesea pe medici şi pe asistenţii medicali, aflaţi în contact permanent cu persoane bolnave sau rănite. În al doilea rând, când pacienţii simţeau nevoia să vorbească cu cineva, aveam ocazia să le explic promisiunea Creatorului de a pune capăt bolilor şi suferinţei * şi de a aduce o lume în care nimeni nu va mai spune: „Sunt bolnav”. *