Viața pe Pământ nu ar fi putut exista dacă nu s-ar fi produs o serie de „coincidențe” fericite, unele rămânând ascunse înțelegerii umane până în secolul al XX-lea. Iată câteva dintre ele:

• poziția Pământului în galaxia Calea Lactee și în Sistemul Solar, precum și orbita lui, înclinația axei sale, viteza lui de rotație și satelitul său neobișnuit, Luna

• un câmp magnetic și o atmosferă care acționează ca dublu scut

• cicluri naturale care realimentează și purifică aerul și rezervele de apă ale planetei.

În timp ce veți analiza aceste subiecte, întrebați-vă: Sunt caracteristicile planetei noastre produsul întâmplării oarbe sau opera unui Proiectant inteligent?

Când vreți să-i dați cuiva adresa voastră, ce menționați? Probabil precizați strada, orașul și țara. Dar care este „adresa” planetei noastre? Ei bine, „țara” este galaxia Calea Lactee, „orașul” este Sistemul Solar, adică Soarele și planetele care gravitează în jurul lui, iar „strada”, orbita Pământului din Sistemul Solar. Grație progreselor înregistrate în astronomie și în fizică, oamenii de știință au ajuns să înțeleagă mai bine avantajele poziției cu totul și cu totul deosebite pe care planeta noastră o are în Univers.

Să ne oprim mai întâi asupra „orașului”, Sistemul Solar. El se află într-o zonă ideală din Calea Lactee, nici prea aproape, nici prea departe de centrul galaxiei. Această „zonă locuibilă”, cum o numesc oamenii de știință, conține exact elementele chimice necesare vieții, în concentrația potrivită. Dacă ne-am fi aflat mai departe de centrul galaxiei, aceste elemente chimice ar fi fost mult prea rare; dacă ne-am fi aflat mai aproape, cantitatea mare de radiații potențial letale, precum și alți factori ar fi pus în pericol viața. Putem spune, pe bună dreptate, că „locuim într-o zonă rezidențială selectă” a galaxiei, cum se arată în revista Scientific American.¹

„Strada” ideală: „Selectă” este și „strada” pe care se află planeta noastră, sau orbita ei în Sistemul Solar, „orașul”. Situată la circa 150 de milioane de kilometri de Soare, orbita Pământului se află într-o zonă locuibilă, deoarece aici nu este nici prea frig, nici prea cald ca viața să fie pusă în pericol. Mai mult decât atât, orbita este aproape circulară, astfel că Pământul rămâne tot timpul anului cam la aceeași distanță față de Soare.

La rândul său, Soarele este considerat „uzina energetică” perfectă. Este o stea stabilă, de mărime ideală și emite exact cantitatea necesară de energie. Nu întâmplător Soarele a fost numit „o stea aparte”.²

 „Vecinul” perfect: „Vecin” mai bun pentru Pământ decât Luna nici că se putea! Acest satelit are un diametru puțin mai mare decât un sfert din diametrul Pământului. Comparată cu alte luni din Sistemul Solar, Luna este neobișnuit de mare pentru planeta în jurul căreia gravitează. O pură întâmplare? Puțin probabil!

Datorită Lunii se produc mareele, care au un rol esențial în echilibrul ecologic al planetei. Luna contribuie și la menținerea stabilității axei de rotație a Pământului. Fără un satelit „croit” pe măsură, Pământul s-ar învârti asemenea unui titirez cu mișcări necontrolate, ba chiar s-ar răsturna. În acest caz, clima, mareele, dar și alte fenomene naturale ar suferi schimbări cu consecințe catastrofale.

Înclinația axei și viteza de rotație ideale: Înclinația axei Pământului de aproximativ 23°30ˈ face posibilă existența anotimpurilor, a temperaturilor blânde și a zonelor climatice variate. „Înclinația axei terestre pare a fi cea ideală”, se spune în cartea Rare Earth – Why Complex Life Is Uncommon in the Universe.³

„Ideală” este și lungimea zilelor și a nopților – rezultat al rotației Pământului în jurul axei sale. Dacă planeta s-ar roti mult mai încet, zilele ar fi mai lungi, iar partea expusă Soarelui s-ar pârjoli, în timp ce cealaltă ar îngheța. În schimb, dacă planeta s-ar roti mult mai repede, zilele ar fi mai scurte, având poate o durată de numai câteva ore. În plus, s-ar stârni vânturi năprasnice, care nu s-ar mai opri, și ar avea loc și alte fenomene naturale dezastruoase.

Din cauza radiațiilor letale și a meteoroizilor, spațiul este un loc periculos. Cu toate acestea, planeta albastră pare a se deplasa prin acest „poligon de tragere” galactic fără să aibă prea mult de suferit. Și asta pentru că Pământul are o „armură” uimitoare: un câmp magnetic puternic și o atmosferă unică.

Câmpul magnetic al Pământului: Nucleul planetei, alcătuit din fier topit, se rotește foarte repede generând un puternic câmp magnetic ce se extinde până departe în spațiu. Acționând ca un scut, el ne ocrotește de radiațiile cosmice deosebit de puternice și de pericolele ce provin de la Soare. Între acestea se numără vântul solar, mai exact un flux constant de electroni și protoni, erupțiile solare, care eliberează în câteva minute o energie egală cu cea eliberată de miliarde de bombe cu hidrogen, și exploziile din coroana solară (regiunea luminoasă din jurul Soarelui), în timpul cărora sunt împrăștiate în spațiu miliarde de tone de materie. Putem vedea cu ochii  noștri dovezi ale existenței acestui scut. Atât erupțiile solare, cât și exploziile din coroana solară generează uluitoare aurore, spectacole multicolore de lumină, vizibile în atmosfera înaltă, în apropierea polilor magnetici ai Pământului.

Atmosfera Pământului: Acest înveliș alcătuit din gaze nu doar face posibilă respirația, dar ne și ocrotește. Un strat superior al atmosferei, stratosfera, conține ozon, o formă de oxigen care absoarbe până la 99% din radiațiile ultraviolete (UV) provenite de la Soare. Stratul de ozon protejează multe forme de viață – de la om la plancton, care asigură o mare cantitate din oxigenul necesar vieții – de radiațiile periculoase. Cantitatea de ozon stratosferic nu este fixă. Dimpotrivă, este variabilă, crescând în funcție de intensitatea radiațiilor UV. Prin urmare, stratul de ozon este un scut dinamic deosebit de eficient.

Atmosfera ne ocrotește și de milioanele de fragmente cosmice, unele cât un grăunte de nisip, altele cât un bolovan, care ne bombardează zilnic planeta. Totuși, majoritatea lor ard în atmosferă, devenind meteori, puncte luminoase pe bolta cerească. Scuturile Pământului nu opresc însă radiațiile esențiale vieții, de pildă căldura și lumina vizibilă. De fapt, atmosfera chiar contribuie la distribuirea căldurii pe glob, iar noaptea acționează ca o pătură, încetinind pierderea de căldură.

Deși nu sunt încă înțelese pe deplin, atmosfera Pământului și câmpul lui magnetic dovedesc cu prisosință că au fost proiectate cu un scop. Același lucru se poate spune și despre ciclurile care susțin viața pe planeta noastră.

Dacă într-un oraș nu ar mai exista nicio sursă de aer curat sau de apă potabilă, iar sistemul de canalizare s-ar înfunda, bolile și moartea ar face în scurt timp ravagii. Planeta noastră însă se autoîntreține. Ea nu este ca un restaurant, unde alimentele și produsele necesare sunt aduse din afară, iar gunoiul este luat și dus în altă parte. Aerul curat și apa potabilă de care depinde viața noastră nu sunt aduse de undeva din spațiu și nici deșeurile nu sunt trimise în spațiu. Cum reușește planeta noastră să rămână un loc curat, propice vieții? Datorită ciclurilor ei naturale, precum cel al apei, al carbonului, al oxigenului și al azotului, prezentate în continuare pe scurt.

Ciclul apei: Apa este esențială vieții. Niciunul dintre noi n-ar putea trăi fără ea mai mult de câteva zile. Ciclul hidrologic asigură apă curată, potabilă întregii planete. El constă în trei etape: 1) Datorită căldurii Soarelui, apa se evaporă în atmosferă. 2) Această apă purificată se condensează, formând norii. 3) Din nori, apa cade sub formă de ploaie, grindină, lapoviță și ninsoare înapoi pe pământ, de unde se va evapora din nou, încheind astfel ciclul. Câtă apă se reciclează anual? Potrivit unor estimări, suficient de multă ca să acopere întreaga suprafață a planetei cu un strat de circa un metru.⁴

Ciclul carbonului și cel al oxigenului: Ca să trăim trebuie să respirăm: să inspirăm oxigen și să expirăm dioxid de carbon. Gândindu-ne însă că miliarde de ființe fac asta, ne-am putea întreba: De ce nu se termină oxigenul din atmosferă și de ce aceasta nu ajunge suprasaturată cu dioxid de carbon? Secretul stă în ciclul oxigenului: 1) Plantele absorb dioxidul de carbon și cu ajutorul energiei solare îl transformă în carbohidrați și oxigen, acest proces uluitor fiind numit fotosinteză. 2) Ciclul se încheie când inspirăm oxigenul din atmosferă. Toate procesele care au loc în plante și rezultatul lor, aerul respirabil, sunt procese curate, eficiente și discrete.

 Ciclul azotului: Viața depinde și de producția de molecule organice precum proteinele. A. Pentru ca aceste molecule să fie produse e nevoie de azot. Din fericire, circa 78% din atmosfera terestră este azot. Fulgerele și bacteriile transformă azotul atmosferic în compuși ce pot fi absorbiți de plante. B. Plantele folosesc apoi acești compuși pentru a produce molecule organice. Animalele care consumă plante asimilează și ele azotul. C. În cele din urmă, când plantele și animalele mor, bacteriile descompun compușii de azot. În urma procesului de descompunere, azotul este eliberat în sol și în atmosferă, încheindu-se astfel ciclul.

În pofida progreselor tehnologice înregistrate de om, anual se produc tone și tone de deșeuri toxice, nereciclabile. Totuși, Pământul își reciclează perfect toate deșeurile, fiind un adevărat „expert” în inginerie chimică.

Cum credeți că au apărut sistemele de reciclare ale Pământului? „Dacă pura întâmplare ar fi stat în spatele dezvoltării ecosistemelor planetei, atunci armonia din natură nu ar fi putut atinge o asemenea perfecțiune”, afirmă Michael Corey, publicist pe teme religioase și științifice.⁵ Sunteți de acord cu concluzia lui?